A pierde iubirea...

De multe ori ne intrebam de ce anumite lucruri ni se intampla tocmai noua. Atunci eu am o alta intrebare: de ce nu ar trebui sa nu ni se intample noua? Ce avem noi in plus fata de ceilalti ca anumite lucruri sa nu ni se intample noua, cine suntem noi ca sa nu suferim si sa sufere ceilalti? Si mai mult ca sigur si ceilalti gandesc ca noi: "De ce tocmai eu?" Atunci ar insemna ca nimeni nu ar trebui sa sufere, ca nimeni nu ar suferi...dar daca nimeni nu stie ce e aia suferinta, atunci cum am face sa ne dam seama ce e fericirea? Asa cum un lucru pentru cineva poate fi frumos, pentru altcineva poate nu fi si asta pentru ca nu exista un adevar absolut...totul e relativ.

De exemplu pentru o persoana poate fi un bine daca e iubita , cum poate fi un bine doar faptul ca iubim chiar daca nu suntem iubiti de persoana pentru care am face tot, caruia i-am dedica toata viata...Cred ca tocmai aceste persoane care gasesc binele doar daca iubesc si nu daca sunt si iubiti la randul lor, reusesc sa renunte la povestea lor de dragoste pentru iubirea celuilalt.

Dar sunt si persoane care vad binele doar daca sunt iubiti si nu iubesc la randul lor,de multe ori cu scuza ca nu vor sa sufere. De asta aceste persoane, sunt mai puternice si mai indiferente, cel putin aparenta arata asta. Dar eu tin sa cred ca tocmai aceste persoane sufar mai mult, pentru ca tin totul in interiorul lor, traiesc cu frica de a arata celor din jur ceea ce sunt cu adevarat si atunci pentru a evita asta costruiesc un perete intre interiorul lor si exterior. Un perete care doar cu iubirea cea mai pura si sincera poate fi distru sau cel putin se poate gasi o portita prin care sa respire.

Mai sunt si acele persoane care iubesc cand sunt iubite sau invata a iubi ca drept urmare a iubirii celor din jur...ofer iubire doar daca primesc. In cazul asta nu sunt egoisti?

Eu cred ca viata trebuie traita, suferinta, fericirea, lacrimile si diferitele sentimente fac parte din viata, tocmai de asta trebuie sa ne gasim fortele si sa mergem inainte chiar daca avem impresia ca greutatile nu se mai termin. Trebuie sa ne amintim ca dupa orice ploaie, vine soarele si asta e valabil pentru toti...mai devreme sau mai tarziu vom invata sa zambim.
Si eu uneori ma simt obosita e tare as vrea sa ma opresc din drum, tare as vrea sa nu mai lupt chiar impotriva mea, impotriva inimei mele, sentimentelor mele...Totusi imi dau seama ca face parte din viata si asta e frumos: a lupta si a reusim sa ajugem unde ne dorim cu puterile noastre, in asa fel incat dupa putem ridica capul si putem zambi tuturor greutatilor care au stat in calea noastra pe strada vietii.

"...pana ieri credeam ca esti un rege..."