Ciocolata cu piper

Neagu Mihai

Oamenii au mereu multe intrebari, la care eu cred ca niciodata nimeni nu va gasi un raspuns 100% corect, adevarat pentru ca exista si vor fi mereu niste exceptii. Ceea ce pentru mine poate fi adevarat, pentru altcineva poate fi o minciuna sau o iluzie.
Totusi incercam sa gasim un raspuns la orice intrebare.
Eu de multe ori ma intreb: ce e fericirea?! Pentru mine fericirea poate fi si simplu fapt ca am fluturasi in stomac desi persoana care imi provoaca acesti fluturasi nu e langa mine, in schimb pentru cineva acest lucru poate fi tristete si suferinta.
Cand cineva spune : "Sunt cel mai fericit om de pe Pamant!", oare sa fie chiar asa?! Da, el poate e fericit, dar sa fie cel mai fericit?!
Ca si atunci cand suntem la inceputul unei iubiri. Zburam, ne simtim cei mai fericiti, avem impresia ca nimeni nu simte ceea ce noi simtim. Tot ce ni se intampla pare a fi nou. Dar cand acea minunata poveste de iubire trece pragul obisnuintei, ceva se rupe si ii pune capat.
Suferim, ne dam seama ca in acea poveste de iubire am dat tot ce am avut mai bun, cel putin asa speram sa fi fost, ne dam seama ca timpul a trecut prea repede fara sa profitam din plin de fiecare clipa, ne dam seama ca nu am fost in stare sa ne aratam adevarata persoana pentru ca am fost prea ocupati sa oferim ce avem mai bun...la sfarsitul acestei povesti ne uitam in oglinda si uneori se intampla sa nu ne mai recunoastem nici noi, pentru ca iubirea te schimba, in bine in rau, depinde, dar te schimba.
Eu, din pacate nu sunt persoana care sa isi asculte mereu inima, ba dimpotriva uneori ma sperie si fug de ea. O acopar cu mii de paturi sau o inec cu lacrimi, uneori o si jignesc si incerc sa o conving ca ceea ce ea isi doreste nu se poate. Dar uneori e mai puternica ca mine si vreau nu vreau, o ascult. Vreau sa va spun ca ori de cate ori am ascultat-o, am trait clipa, am invatat sa zbor, desi poate aterizarea nu a fost mereu usoara, s-a mai intamplat sa imi mai rup cate un piciorus, o manuta sau sa mai intru cu cornitele intr-un gard de unde am iesit cu greu, dar am iesit.
Tocmai pentru ca eu, nu imi ascult mereu inima, nu imi pot permite sa va spun voua sa va ascultati inima, dar cred ca ar iesi o salata excelenta daca am pune putina sare si piper.
Nu stiu daca ati mancat ciocolata cu piper, dar ceva de genu e si in iubire...la inceput simti aroma puternica a ciocolatei, dupa dai de gustul ei dulce si fin care iti creeaza dependenta, ca la final sa dai de ceva ce iti pisca limba, ce iti da senzatii tari dar scurte ce iti lasa un amar in gura. Acel amar e amintirea dulcetii.
Datorita acelui amar, cautam alta ciocolata, alta poveste de dragoste...deci o luam de la capat pentru ca e frumos sa traiesti, sa simti, sa gusti aceleasi senzatii tari.
Cred ca orgoliu, indiferenta, violenta, minciunile nu isi au rostul intr-o poveste intre doua suflete ce printre atatea persoane se intalnesc. Ar fi ca o ciocolata in care gasesti coji de nuca, alune....ar insemna sa scuipi ori de cate ori dai peste o coaja, ca doar nu o poti manca pentru ca e tare, te zgarie, te deranjeaza si lucrul cel mai enervant e ca te intrerupe din momentul tau de relax, in care savurezi o ciocolata. Daca am gasi coji de nuca, alune intr-o ciocolata sau am vedea in ea ingrediente ciudate, sigur am zice ca e expirata si nu am mai manca-o. Asa si in iubire, mananci, mananci pana cand nu mai ai rabdare sa scuipi si o arunci.

Nu stiu cat am reusit sa ma fac inteleasa, dar tocmai am terminat de mancat o ciocolata cu ardei iute si in timp ce savuram, v-am povestit ce gandeam.