Toamna

”Nu sunt decat o frunza cazuta-n carare, pe care vantul toamnei o bate mai departe...si ce-ar putea sa-nsemne c-o frunza mai pustiu, cand tot pamantul este de-atatea frunze plin.”

A trecut o luna de cand nu mai sunt alaturi de cel mai bun ”prieten” al meu, o luna de cand Vavau nu m-a chemat ”Fulga”, o luna de cand nimeni nu m-a striga ”Nana!”, o luna de cand m-a sarutat ultima oara...

Tare as vrea sa dau timpul inapoi, sa fiu iar copilul ala zapacit fara nici un gand, fara nici o preocupare. Deobicei cand ne intalnim toti in familie, parinti mei si cei care au avut grija de mine cand eram mica, imi povestesc ce copil nebunatic eram.

Pana la 2 ani nu am deschis gurita, mama chiar incepuse sa creada ca sunt muta, dar nu si surda ptr ca orice imi spunea sa fac eu faceam, deci auzeam. Cand am inceput sa vorbesc, nu vorbeam foarte gresit cum fac copii deobicei si vorbeam foarte mult ca Vavau(fratele meu) de multe ori mi-ar fi lipit gurita cu scoci, daca nu l-ar fi vazut mama. Cand ma trezeam nu plangeam, cum facea Vavau cand era mic, dimpotriva zambeam mereu(ca si acum). Cand ai mei aveam musafiri eu luam chiloteii mami mele, mi-i puneam la gat si iesem cu ei in fata musafirilor(norocul mamei mele ca era foarte atenta la lenjeria intima) sau ofeream musafirilor simpatici prajituri cu ”chema” multa, iar celor antipatici le spuneam sa plece.Va imaginati cum se puteau simti ai mei in momentele acelea.

Eram asa lipita de mama ca nici pe tata nu il lasam sa o atinga, ma duceam cu ea si in baie si ii spuneam sa imi puna si always...Tata ii zicea mereu ca e mai copila ca mine. Cand mama face sarmale si eu ma fuga, fuguta sa o ajut...nu va zic ce iesea acolo...

La camin m-au primit decat 3-4 luni, pana intr-o zi cand i-au zis mamei ca nu ma mai pot primi pentru ca bateam restul copiilor, ca nu ii lasam sa doarma si daca mie nu imi placea mancare o aruncam si pe a lor sub masa(ma gandeam la binele lor, daca mie nu imi placea ma gandeam ca e stricata).In cazul ala mama, care lucra, a fost nevoita sa ma lase acasa cu Vavau care avea 7-8 ani. Vavau e nanul meu, el mi-a luat din par prima oara...se cam saturase sa imi tot prinda bretonul cu clame.

La gradinita eram tot o zapacita, bateam toti baieti, fetele nu ptr ca toate fugeau de mine. Dar totusi avea 3-4 iubiti odata pe vremea aia.Nu era zi sa nu primesc mici atentii, cum ar fi trandafiri din fata gradinitie, pachete de guma orbit cu gust de mere sau lamaie, bomboane sau desene cu inimioare.In perioada aia la gradinita imi aduc aminte ca am zis prima oara ”Te iubesc” unui baiat, Mihai, care era mai mare ca mine cu 2-3 ani...era un vecin de-al meu si finul unei colege de gradinita, Madalina. ne jucam mereu de-a ”mama si de-a tata”. Intr-o zi, cum mie nu imi era rusine de nimic si de nimeni, l-am intrebat: ”Pot sa te pup pe gura?”, raspunsul lui a fost:”Astea sunt lucruri de oameni mari, trebuie sa il intreb pe tata!”.(imi aduc aminte asa bine, ca si cum s-ar fi intamplat ieri).

Mamei mele ii era putin teama de felul meu de-a fi zapacita, dar ea tot spera ca odata ce voi incepe sa merg la scoala o sa imi revin. Din pacate ptr ea nu a fost sa fie asa...In clasa intai nu era zi sa nu vin acasa cu uniforma rupta(ma bateam mereu cu un baiat care facea karate) si cand ma gandesc ca mama le apreta mereu, le calca si imi cumpara tot felul de gulerase dragute. Dar eu zic ca nu se merita...mama pe vremea aia lucra la o statie Petrom, care era la 1-2 km de acasa, dar ma duceam mereu la ea ptr ca stiam ca ii vrajisem colegele de servici ptr ca de fiecare data cand ma vedeau imi dadeau dulci, jucarii sau ma alintau.

Dar totusi a ajuns si perioada cand am inceput sa fiu mai calculata, am ramas tot zapacita, dar mai calculata...Acum la prima vedere par opusul copilului care eram cand eram mica, dar cine are rabdare sa ma cunosca intradevar isi poate da seama ca copila aia nebunatica si solara mai exista desi e ascunsa.

Din pacate viata mea din momentul de fata nu e asa placuta, dar sigur ma ajuta sa cresc, iar intr-un viitor, sper apropriat, o sa ma uit in urma zambind.