Crescendo impari...

Pe zi ce trece devin tot mai nebuna, fac, zic si mai ales gandesc numai nebunii. Oare sa fie asta motivul pentru care am multi barbati in jur, dar nici unul nu e al meu?! :D Poate la inceput ii atrag cu nebunia mea, dar dupa cred ca exagerez si ii sperii :D. Totusi inca de mica sunt asa nebuna, am facut mereu tampenii si saraca mama stie. Adica ea le stie pe alea care trebuie. Persoana pe care am chinuit-o cel mai mult, acum e in nori. Nu era zi sa nu ii fac vreo farsa. De exemplu: iarna ii aruncam petarde in ghete cand vedeam ca vroia sa se incalze; in loc sa ii pun vin ii puneam motorina, in loc de tuica ii punem apa iar asta il enerva cel mai rau, ca ma si alerga. Vara bunicu avea obisnuinta sa isi duca patul afara si sa doarma acolo, iar eu ii udam mereu patul inainte de culcare, asa puteam spune ca a facut pipi pe el sau ii mai infingeam un ac in saltea cu varful in sus, asa ii facea masaj. Ca sa nu mai zic de cate ori ii turnam apa pe gat in timp ce dormea, ca doar vroiam sa o ti

"Decat sa traiesti o viata cum vor altii... mai bine traiesti o viata cum vrei TU!" De cate ori nu ne vine sa ne luam jucariile si sa plecam departe de toti si de toate?! Totusi avem tendinta sa ne facem viata asa cum e "normal", asa cum vor altii. Iubim pe cine trebuie...sa nu fie prea mare diferenta de varsta; nu prea sarac, ba chiar in ziua de astazi cu cat are mai multi bani cu atat e mai bine; nu prea prostut dar nici foarte istet. Dar ceea ce vrea inima noastra, intereseaza pe cineva? Oare ceea ce ne dorim cu adevarat, are vreo importanta? Daca sunt 10 ani de diferentza sau mai mult, care e problema?! Cu ce ii ajuta pe cei din jur faptul ca sunt 2 ani sau 10?! Daca cele doua persoane se inteleg, se iubesc, nu inteleg care ar fi motivul pentru care diferentza de varsta ar fi o problema. Atunci cand o ducem bine, toti au mereu ceva de comentat si de reprosat. Dar cand suferim, cand inima ne plange, cine e langa noi? Atunci ne dam seama ca suntem noi cei care con

Aceleasi povesti, aceleasi minciuni in fiecare zi, aceiasi teama de-a ii dezamagi pe cei dragi si totodata pe noi insusi. Aceiasi tendinta de-a ne critica mai mult decat o poate face oricine altcineva, aceiasi severitate si a cea teama de a aparea in fata celorlalti mai rai decat stim ca suntem. Vedem in jurul nostru doar ceea ce nu avem, doar ceea ce nu am realizat si nu privim ceea ce am obtinut, nu ne privim in oglinga multumindu-ne pentru ceea ce suntem, fiind mandri de noi, ci ne privim in oglinda cu ochi pe zi ce trece mai critici. Avem momente cand ne uitam in oglinda si vedem un strain, care se intreaba daca viata pe care o are e ceea ce a visat de mic, daca e asa cum si-a dorit atunci cand si-a cumparat culorile si a promis sa isi deseneze ”paradisul”. Un strain care isi da seama ca a lasat sa fuga personele care il iubeau si a tinut langa el acele persoane false, doar pentru ca nu a fost atent la detalii. Un strain care isi da seama ca nu mai stie sa vorbeasca si s-a convins

Avem momente cand ne simtim obositi si fara pic de energie, dar totusi facem tot posibilul ca acest lucru sa nu fie observat de cei din jurul nostru si cautam energie si acolo unde sunt doar amintiri. Nu stiu daca ati incercat sa vedeti cum e sa aveti mintea libera de orice gen de gand, ca si cum ar fi in "pauza". Nu este usor sa reusim sa nu ne gandim la nimic, ne trebuie concentratie, dar se poate si asta cred ca ne ajuta sa ne gandim putin mai mult la noi, cel putin avem impresia ca in acel moment, desi foarte mic, a fost doar pentru noi si totodata fara noi, in acel moment am uitat si de noi, de amintiri, de vise, de dorinte, de ambitii, de dezamagiri. Si da, parca vorbeam de energie...energie fizica, psihica care uneori ne lipseste si ne face mai "stinsi", pesimisti si reci. Am vrea sa facem multe, dar nu stim unde sa mai gasim energia necesara ca sa realizam ceea ce ne dorim, sa aratam de ce anume suntem in stare si totodata nu am vrea sa dezamagim pe nimeni s