Crescendo impari...

”Nu sunt decat o frunza cazuta-n carare, pe care vantul toamnei o bate mai departe...si ce-ar putea sa-nsemne c-o frunza mai pustiu, cand tot pamantul este de-atatea frunze plin.” A trecut o luna de cand nu mai sunt alaturi de cel mai bun ”prieten” al meu, o luna de cand Vavau nu m-a chemat ”Fulga”, o luna de cand nimeni nu m-a striga ”Nana!”, o luna de cand m-a sarutat ultima oara... Tare as vrea sa dau timpul inapoi, sa fiu iar copilul ala zapacit fara nici un gand, fara nici o preocupare. Deobicei cand ne intalnim toti in familie, parinti mei si cei care au avut grija de mine cand eram mica, imi povestesc ce copil nebunatic eram. Pana la 2 ani nu am deschis gurita, mama chiar incepuse sa creada ca sunt muta, dar nu si surda ptr ca orice imi spunea sa fac eu faceam, deci auzeam. Cand am inceput sa vorbesc, nu vorbeam foarte gresit cum fac copii deobicei si vorbeam foarte mult ca Vavau(fratele meu) de multe ori mi-ar fi lipit gurita cu scoci, daca nu l-ar fi vazut mama. Cand ma trezea...

Nimeni nu ma cunoste cu adevarat, nimeni nu isi da seama ca in spatele acelui zambet asa natural se afla o persoana care se simte mereu singura, care desi pare asa sigura pe ea si asa ”afurisita”, asa ”rea” e doar un copil caruia ii este frica sa sufere, caruia ii este teama sa fie considerat doar un simplu copil. Un copil care cauta sa fie protejat, sa fie iubit, alintat, rasfatat...dar e mereu singur! Am atatea intrebari fara un raspuns... De ce ma ”agat” mereu de relatiile cele mai dificile, la mii km distanta si ca si cum nu ar fi deajuns ma indragostesc mereu de persoane foarte greu de inteles?! De ce cand am nevoie de un sprijin moral, nu il gasesc niciodata?! Oare el ma iubeste asa cum il iubesc eu? Oare intradevar exist doar eu in viata lui? Oare chiar insemn ceva ptr el? Ar putea sta fara mine? Cum se simte atunci cand e cu mine?? Ptr care motiv nu si-ar face o viata a lui fara mine, daca tot avem o relatie aproape imposibila?Ma iubeste ptr ca are nevoie de mine sau are nevoie...